În secolul XX întreaga civilizaţie şi industrie s-au bazat pe energia furnizată de petrol. Rezervele de ţiţei au dus însă la conflicte internaţionale, iar utilizarea lui a cauzat poluare şi daune mediului înconjurător. Petrolul se compune în principal din substanţe numite hidrocarbonaţi, molecule formate din două elemente chimice, hidrogen şi carbon alături de alte substanţe. Petrolul poate lua diferite forme, precum şi ţiţeiul lichid şi gazele naturale sau o substanţă groasă, vâscoasă, numită asfalt sau bitum. Petrolul este o substanţă organică. El s-a format din materie care odinioară era vie, respectiv din mici plante şi animale.Ca urmare, ţiţeiul şi gazele naturale, ca şi cărbunii, sunt consideraţi combustibili fosili.

Procesele de formare a petrolului au avut loc în urmă cu milioane de ani. Cea mai mare parte a ţiţeiului din centrul şi nordul Marii Nordului s-a format din alge ( plante unicelulare ) şi bacterii îngropate în mâl şi nămol, pe fundul mării, în perioada jurasică ( acum 144-213 milioane de ani). Materia îngropată a putrezit şi a fost transformată în ţiţei de către căldură şi presiune, care a comprimat în acelaşi timp şi mâlul şi nămolul, transformându-le în straturi de rocă. Picăturile de ţiţei s-au infiltrat în jos prin rocile permeabile, roci conţinând pori sau crăpături prin care pot pătrunde lichidele sau gazele.

Ţiţeiul şi-a continuat drumul până când a întâlnit un strat impermeabil sau solid. Ţiţeiul a început să se acumuleze în straturile de roci permeabile din imediata apropiere numită de geologi ,,capcană”. Gazele naturale se formează la o adâncime mai mare decât ţiţeiul.

Geologii consideră că formarea gazelor naturale în sudul Mării Nordului a început în perioada carboniferă când a început acumularea straturilor de cărbune din plantele moarte ale mlaştinilor. Stratul carbonifer s-a scufundat şi a fost îngropat de straturi de roci. În final la 4 km sub sol, căldura Pământului a provocat degajarea gazelor din cărbune. Gazul s-a ridicat prin rocile permeabile până când au întâlnit straturi impermeabile şi s-au acumulat în capcane.

Cărbunele este o rocă foarte neobişnuită,din două motive. În primul rând ,este formată din materii organice ţesuturi odinioară vii, şi în al doilea rând spre deosebire de alte roci, arde şi degajă căldură.

Cărbunele a reprezentat primul combustibil utilizat în timpul revoluţiei industriale şi a jucat un rol foarte însemnat în dezvoltarea marilor ţări industrializate. Cărbunele conţine carbon, care-i şi conferă acea culoare neagră, caracteristică, şi gaze inflamabile cum ar fi hidrogen, azot şi oxigen.

Cea mai mare parte a cărbunelui s-a format în urmă cu aproximativ 360-286 de milioane de ani, într-o perioadă numită de geologi era carboniferă tocmai din cauza cantităţilor imense de cărbune care s-au format atunci. Acesta a luat naştere din pădurile tropicale preistorice, ce creşteau pe pământurile mlăştinoase. Pădurile se compuneau din arbori foarte diferiţi de cei care trăiesc în zilele noastre. Cea mai mare parte a lor erau arbori-ferigă giganţi. Existau,de asemenea, şi arbori de coada calului giganţi, dar si multe alte plante mai mici. După moarte, ferigile uriaşe celelalte plante cădeau în apele mlăştinoase. Aceste ape erau foarte sărace în oxigenul care favorizează acţiunea bacteriei ce produce putrefacţia, astfel încât arborii-ferigă au putrezit foarte încet şi s-au transformat în turbă, primul stadiu de formare al cărbunelui. În timpul formarii turbei apare o degajare de gaz de mlaştină numit gaz metan. Pentru a se transforma în cărbune , turba trebuie sa fie presată. Un strat de turbă cu o grosime de 10 şi 15 metri va forma un strat de cărbune de doar un metru grosime. Primul stadiu al comprimării a avut loc în mlaştinile primitive, o dată cu depunerea unor straturi succesive de vegetaţie intrată în putrefacţie, comprimând straturile inferioare sub greutatea lor. În perioada carboniferă scoarţa Pămâtului a suferit o serie de transformări. În timpul uneia dintre aceste perioade, turba a fost acoperită cu nisip şi mâl. Straturile de pământ şi turbă au fost îngropate sub mări pentru ca mai apoi să revină din nou la suprafaţă. În timp se formau noi mlaştini şi noi straturi de turbă. Acest proces numit sedimentare ciclică s-a produs de mai multe ori.

De obicei când rostim cuvântul “alcool” ne gândim la spirtul medicinal sau la băuturile spirtoase, dar aceste tipuri de alcooli conţin o anumită substanţă orga-nică numită etanol. Alcoolii sunt unii dintre cei mai utilizaţi şi cunoscuţi compuşi chimici. De fapt un alcool este un compus organic care are cel puţin o grupare hi-droxil legată de un atom de carbon saturat. Dintre aceştia fac parte metanolul, e-tanolul, butanolul şi propanolul, aceştia formând serii omoloage.

                        Proprietăţile alcoolilor

Nu încape nici o îndoială , că dintre toate substanţele care intră în corpul omenesc şi în cel al animalelor , apa stă pe primul loc în ceea ce priveşte cantitatea . Fiziologul Claude Bernard este primul care a încercat , încă din secolul trecut să calculeze proporţia de apă din organismul uman . Cum a procedat ? El a cântărit mumiile egiptene – care erau complet deshidratate . Apoi a comparat greutatea acestor mumii cu greutatea unor oameni vii de aceeaşi înălţime si cu trăsături fizice cât mai asemănătoare mumiilor respective . prin acest procedeu , el a determinat că apa are o proporţie de 90 % în organismul uman . Cifra este pre ridicată . Acest lucru se explică pentru că uscarea prelungită a mumiilor a dus şi la pierderea unor substanţe solide din corpul lor alături de apa .

         Ulterior s-au făcut cercetări mai precise , care au arătat nu numai câtă apă este în organismul uman , dar şi chiar câtă apă conţin ţesuturile din care este alcătuit . În medie , un om care cântăreşte 65 de kilograme poate fi sigur că aproximativ 41 de kilograme ( 63-70 % ) din organismul său este apă . Această proporţie este valabilă şi pentru alte animale : câine , pisică , iepure , în general animalele cu sânge cald au aceeaşi proporţie de apă în organism ca şi omul şi mai mult au aceeaşi proporţie de apă în ţesuturi ca şi omul .