Skip to content

Curiozităţi şi superlative din Australia

* Este situat în întregime în emisfera sudică (sau australă) de unde şi denumirea. Numele continentului Australia a fost propus pentru prima dată în 1815 de navigatorul englez Mathew Filnders, înlocuind vechiul nume de Noua Olandă, dat în secole XVII-XVIII de olandezi.

* Este cel mai mic continent al Pământului (7 692 030 km2).

* Este continentul cu cea mai mică altitudine medie, de circa 210 m, 95% din teritoriu fiind sub 600 m altitudine.

 

* Este cel mai arid dintre continente.

 

* Deţine cea mai mare pondere de pe Glob a zonei endoreice din suprafaţa continentului: două treimi din continent nu prezintă o scurgere directă spre mare şi nici permanentă;

 

* La sudul oraşului Esperance, oraş aflat în sud-vestul Australiei, se află cel mai adânc canion submarin (1 800 m); lăţimea sa este de 32 km.

 

* Lacul Eyre, care se află la marginea Deşertului Simpson, are cele mai mari variaţii ale suprafeţei, reducându-si suprafaţa cu circa 75% în decurs de un an. De exemplu, în septembrie 1950 avea o suprafaţă de 15 000 km, adică se afla în limitele sale normale. La

20 noiembrie 1951, în urma scăderii apelor, se întindea doar pe jumătate din suprafaţa sa. Altitudinea lacului este inferioară nivelului mării, fundul lacului fiind la -11 m.

 

* Aici există bogate resurse subterane de ape (se cunosc 15 bazine subterane arteziene între care şi cel mai mare din lume, dezvoltat pe 1 736 km2) care asigură, alături de apele de suprafaţă, irigarea culturilor şi păşunilor.

 

* Capitala aurului australian este oraşul Kalgoorlie.

 

* Este cea mai mare producătoare mondială de diamante.

 

* Există peste 10 000 de foraje ce produc zilnic apa utilizabilă.

 

* 75% din flora mondială, respectiv 13 000 de specii, se întâlneşte numai în Australia.

 

* Eucaliptul (cu peste 400 de specii) este arborele naţional. Eucaliptul Karri unul dintre cei mai înalţi copaci din lume, se ramifică la 50 m deasupra solului.

 

* Fauna de pe continent cuprinde numeroase ,,fosile vii", specii de animale dispărute de pe celelalte continente. Între ele se află echidna şi ornitoringul, 50 de specii de cangur (unele mai mici ca iepurele, altele înalte de aproape 2 m), alte marsupiale (ursul Koala, cârtiţa marsupială s.a.), lebăda neagră, râma gigantică (2 m).

 

* Majoritatea mamiferelor sunt marsupiale (230). Australia nu este un leagăn al marsupialelor, ci un azil al acestora. Se pare că marsupialele au venit aici din alte zone.

Animale emblematice, ce figurează pe stema statului: cangurul şi pasărea emu.

 

* Heron Island în Marea Barieră de Corali oferă vizitatorilor circa 1 100 de specii de peşti şi peste 200 varietăţi de corali prin intermediul unui observator submarin.

 

* În Peninsula Arnhem se află unul dintre cele mai mari parcuri naţionale din lume, Kakadoo National Park, aflat în prezent în administraţia aborigenilor.

 

* Graniţele dintre state au fost trasate artificial, urmărind cel mai adesea liniile meridianelor şi paralelelor.

 

*In peştera Koonalda au fost descoperite resturi de unelte aparţinând tipului pebble culture care atestă prezenţa omului în aceste locuri încă de acum 20 000 ani, când probabil climatul nu era atât de inospitalier.

 

* Capitala a fost construită în etape, începând cu anul 1913 şi inaugurată în 1927. În momentul căpătării statutului de Common­wealth of Australia, în 1901, problema alegerii capitalei naţionale era destul de dificilă întrucât cele doua oraşe mari, Sydney şi Melbourne, rivalizau în forţă pentru obţinerea acestui statut. S-a ales o soluţie de descentralizare printr-un oraş care a fost creat exnihilo într-un loc neutru şi oarecum la mijlocul distanţei dintre eternele rivale. Abia în 1908 au fost alese colinele şi câmpia Canberei, arie cu toponim aborigen predestinat în mod semnificativ: loc de întâlnire. Nu are funcţii industriale, ci numai adminis­trative şi culturale.

 

* Canberra este un oraş gradină, plantat cu 2 milioanc arbori.

 

* Melbourne, fondat in 1835, se dezvoltă rapid după 1851, când devine portul de debarcare a căutătorilor de aur. Este cel mai sudic oraş milionar, în sud-estul ţării.

 

* Mount Isa este oraşul cu cea mai mare suprafaţă (40 978 km2), situat în nord-estul Australiei.

 

* Tasmania este cel mai mic dintre statele australiene, reprezentând doar 1% din teritoriul continentului.

 

* Insula Tasmania tinde spre o specializare în cartof, meri şi culturi de mac (cultivând 8 000 ha pentru utilizări farmaceutice, insula dă 40 % din producţia mondială legală de morfină).

 

* Deţine locul I pe Glob în ceea ce priveşte numărul de ovine (cu 10 oi /loc.). Primele oi au fost aduse în 1797 de ofiţerul scoţian John MacArthur. Om de afaceri întreprinzător, a avut o intuiţie genială: dezvoltarea economică nu putea demara decât plecând de la exportul unui produs scump şi neperisabil, care să poată fi transportat în Europa. Lâna de calitate răspundea foarte bine celor doua deziderate.

 

* Infrastructura de transporturi este deficitară: căi ferate cu ecartament diferit în fiecare stat.

 

* Harbour Bridge unul dintre cele mai lungi poduri din lume - 4 km, leagă centrul oraşului Sydney de cartierele din nord.

 

* Cea mai lungă cale ferată standardizată, de la Sydney la Perth, leagă Pacificul de Oceanul Indian. Transaustralianul are o lungime de 4 400 km, din care 540 km în linie dreaptă la traversarea câmpiei Nullarbor.

 

* Majoritatea celor 763 de aşa-zise lacuri nu sunt decât nişte întinderi mlăştinoase sau acoperite de cruste saline.

 

Esti membru?

HOROSCOP ZILNIC astromax.eva.ro

Vizitatori online

Avem 3 vizitatori online